De ce imbatranim
In absenta unei fantani a tineretii, oamenii au fost nevoiti sa se consoleze cu medicamente, creme sau chiar sange pentru a intarzia procesul de imbatranire. Dar se pare ca, in tot acest timp, una dintre cele mai bune metode de a combate inevitabilul era chiar sub nasurile noastre- activitatea fizica.Odata cu inaintarea in varsta, celulele noastre isi pierd abilitatea de a genera in mod eficient energie, ducand la anumite schimbari fizice pe care noi le asociem cu imbatranirea. Studiul condus de Sreekumaran Nair de la Clinica Mayo a demonstrate ca antrenamentele de intensitate ridicata efectuate prin intervale (AIREI) pot ajuta la inversarea acelor schimbari.
In cadrul cercetarilor au participat voluntari incadrati in doua grupe de varsta, unii intre 18 si 30 de ani, iar ceilalti intre 65 si 80 de ani. Apoi, subiectii au fost impartiti in 3: unii au efectuat AIREI, alt grup a trebuit sa faca antrenamente cu greutati, iar cel de-al treilea grup a facut o combinatie intre cele doua. Toti voluntarii au fost inscrisi in program pentru 3 luni, iar biopsiile musculare au fost efectuate inainte si dupa antrenamente pentru ca, la final, sa se poata face o comparatie.
De fapt, imbatranirea se manifesta la nivel celular. Pentru ca mitocondriile (centralele energetice ale celulelor) se deterioreaza pe masura ce inaintam in varsta, ar putea permite dezvoltarea unor afectiuni asociate batranetii – incepand de la slabirea vederii pana la cancer.
Antrenamentele AIREI – formate din perioade scurte de activitate fizica intensa, combinate cu exercitii de intensitate scazuta – aparent, pot imbunatati abilitatea mitocondriilor de a genera energie cu pana la 69% in cazul persoanelor mai in varsta si cu pana la 49% la indivizii mai tineri.
Probabil ca cel mai evident semn al imbatranirii celulelor este dificultatea corpului de a indeplini anumite functii, precum abilitatea muschilor de a arde excesul de zahar din sange – care poate conduce la diabet. Nu numai ca antrenamentele AIREI pot incetini aceasta deteriorare a corpului, dar o pot inversa. „Dupa trei luni de antrenamente prin intervale, totul incepea sa se asimileze cu ceea ce vedeam la persoanele tinere,” spune Nair.
Exercitiile iti prelungesc tineretea
Pe langa impactul pozitiv la nivel celular, antrenamentul a ajutat si la imbunatatirea sanatatii inimii, plamanilor si sistemului circulator. Cantitatea de oxigen pe care grupul tanar o putea inhala a crescut cu 28 de procente, iar cantitatea de oxigen inhalata de grupului de voluntari varstnici a crescut cu 17 procente.
In cazul grupului care a efectuat exercitii cu greutati in locul antrenamentelor AIREI nu s-au putut vedea imbunatatiri la nivel mitocondrial sau respirator. Prin acest program de exercitii, cel mai mare avantaj a fost cresterea masei musculare.
In cazul grupului care a efectuat combinatia de antrenamente, consumul de oxigen al voluntarilor varstnici a crescut cu 21 de procente, iar rezultatele au fost intermediare. In declaratia prin care se anuntau rezultatele cercetarilor, Dr. Nair a spus:
„Bazandu-ne pe tot ceea ce cunoastem, nu exista un substituent pentru aceste programe de exercitii cand vine vorba de intarzierea procesului de imbatranire. Lucrurile pe care le vedem aici nu pot fi facute prin niciun fel de medicina.”
Si alte cercetari axate pe efortul de a inversa procesul de imbatranire incep sa faca pasi importanti: un medicament numit metformina, folosit de mult timp pentru tratarea diabetului, a fost aprobat pentru anumite studii clinice care cerceteaza eventualele sale aplicatii in problema imbatranirii.
Printr-un alt studiu s-a declarat ca a fost posibila formularea unui medicament care ajuta la incetinirea procesului de imbatranire. Comprehensiunea amanuntita a subiectului geneticii a ajutat oamenii de stiinta sa obtina noi perspective asupra modurilor prin care putem incetini mult mai eficient imbatranirea fizica si dezvoltarea bolilor asociate inaintarii in varsta.
Punand in calcul aceste descoperiri si combinandu-le cu numeroasele realizari din domeniu, am putea fi mai aproape de fantana tineretii decat am crezut pana acum.
Am fost impresionat de profunzimea subiectului tratat in articolul de pe site-ul Michele.ro. Autorul a reusit sa abordeze temele intr-un mod clar si concis, astfel incat am putut intelege cu usurinta informatiile prezentate. Recomand cu incredere acest articol tuturor celor interesati de subiectul respectiv.
Articolul de pe site-ul Michele.ro este foarte interesant si informativ. Am aflat multe lucruri noi despre subiectul abordat si apreciez efortul autorului de a aduce in prim plan aceste informatii. Ma bucur ca am avut ocazia sa citesc acest articol si astept cu nerabdare urmatoarele materiale de pe acest site.